Te-ai săturat de felul cum arată casa ta și vrei să faci o schimbare, și prima pe listă ar fi bucătăria, locul unde se petrec multe minuni culinare, unde se strâng toți ai casei pentru a servi masa, unde se iau cele mai importante decizii și care, după caz, devine fie cameră de joacă a celui mic, pentru că așa îl ții ”sub supraveghere”, ori poate chiar locul unde își face temele, din același motiv. Din păcate, bugetul pe care îl ai la dispoziție nu este unul prea generos, așa că oftezi adânc și te gândești că niciodată nu vei avea parte și tu de locuința mult visată. Total greșit, sunt de părere specialiștii în amenajări interioare, care spun că este nevoie de mici trucuri, pe care le-am pregătit și noi pentru tine. Vei fi uimită de felul cum s-a schimbat locuința ta. În bine, evident.
Cuprins
Lucrurile care nu trebuie să lipsească din bucătărie
O bucătărie bine organizată este visul tuturor dintre noi și transform gătitul într-o activitate plăcută și eficientă. Nu contează că este vorba despre o bucătărie mare sau una de dimensiuni ceva mai reduse, există câteva lucruri care nu ar trebui să lipsească din acest spațiu. De la dulapuri și rafturi, până la organizatoare de condimente și nu numai, fiecare dintre ele are rolul ei bine determinat.
Dulapurile
Nu poți să te gândești la amenajarea unei bucătării fără ca în minte să nu îți apară dulapurile. Sunt tot ce ai nevoie pentru depozitarea în condiții de deplină siguranță a vaselor, a ustensilelor, a alimentelor neperisabile și a multor alte lucruri esențiale. Criteriile de care ar trebui să ții cont atunci când alegi dulapuri pentru bucătărie ar trebui să fie funcționalitatea și aspectul acestora. Ai nevoie de unul sau mai multe dulapuri care să aibă spații rezervate pentru farfurii, boluri, căni, oale și tigăi, precum și sertare pentru tacâmuri și alte ustensile mici.
Pentru a profita la maximum de spațiu, mai ales atunci când avem de a face cu o bucătărie mică, îndreaptă-ți atenția către dulapuri care se extind până la tavan. Profită de asta și optează pentru multe rafturi pentru a împărți spațiul în secțiuni mai mici și pentru a ține lucrurile în perfectă ordine.
Rafturile
Rafturile deschise sunt cea mai bună soluție atunci când vrei să spațiu și pentru ai acces rapid la lucrurile de care ai nevoie. Ele sunt locul unde vei putea aranja frumos articole pe care le folosești frecvent, cum ar fi bolurile, farfuriile sau paharele. De asemenea, pentru a da mai multă personalitate acestei camere, poți să te folosești tot de rafturi pentru a aranja pe ele multe articole decorative cum tematică, cum ar fi borcane cu paste, sau boabe de cafea, recipient inedited pentru condimente sau plante aromatice. Și cum, de regulă, trebuie să profiți la maximum de spațiul disponibil, fără să aglomerezi inutil o bucătărie și ala prea mică, ce părere ai dacă ai adăuga și niște cârlige sub rafturi, de care să agăți cănile sau ustensilele de gătit pentru a le avea mereu la îndemână.
Organizatoare pentru condiment
Îți place să ai o bucătărie organizată? Atunci fi un/o profesionist/ă până la capăt și ia în calcul un sistem bine pus la punct pentru depozitarea condimentelor cu ajutorul cărora gătești adevărate minuni culinare pentru cei dragi. Dacă din varii motive, aceste organizatoare amplasate pe pereții bucătăriei nu sunt o soluție eficientă în ceea ce te privește, poți oricând opta pentru rafturi mici montate pe interiorul ușilor dulapurilor sau pentru suporturi rotative care pot fi așezate pe blat sau în interiorul unui dulap. Un mic truc:
Etichetează recipientele cu condimente astfel încât să știi întotdeauna ce conțin.
Blatul de lucru și masă
Un blat de lucru spațios și bine organizat este necesar, dar reține că acest spațiu ar trebui să fie liber și pe el să se regăsească doar obiectele strict necesare, cum ar fi un suport pentru cuțite, un tocător și, eventual, un mixer sau un robot de bucătărie. De asemenea, nu uita de masă. Nu doar că este locul unde se servește masa, dar de multe ori este folosită și drept blat de lucru în bucătăriile mai mici.
Coșurile și sertarele organizatoare
Coșurile și sertarele organizatoare sunt mici trucuri de efect, care te ajută să păstrezi mai bine ordinea în bucătărie. Sunt foarte practice, deoarece în acest fel, în interiorul lor poți păstra fructe și legume, ustensile de gătit sau chiar produsele de curățenie. Coșurile din ratan sau metal sunt cele care aduc chiar un plus la capitolul estetic al camerei, în timp ce sertarele organizatoare le folosești pentru a avea mereu la îndemână tacâmurile sau alte obiecte mici. Optează pentru separatoare în sertare pentru a împărți spațiul în compartimente mai mici, cum ar fi unul pentru cuțite, unul pentru linguri și unul pentru furculițe.
Suporturile pentru ustensile
Suporturile pentru ustensile sunt un alt element indispensabil într-o bucătărie bine organizată. Dacă bucătăria este una care nu excelează la dimensiuni, atunci mai venim cu o sugestie pentru tine: apelează la bare magnetice montate pe perete, pe care să fixezi cuțitele sau alte obiecte metalice. Nu doar că ai economisit mult spațiu, dar totul arată acum cu adevărat profesionist.
Ghivece cu plante aromatice
Nu sunt neapărat necesare, dar nouă ni se pare că se potrivesc de minune acum. Vei reuși în acest fel să aduci un suflu nou acestei camere, dar în același timp îți sunt și foarte utile la prepararea anumitor mâncăruri. Dacă nu ai posibilitatea de a le amplasa pe un raft special, atunci poți să le așezi la geam, și gata, ai rezolvat problema.
Dulap Organizator Baie/Bucatarie UnicUtil, 44 x 44 x 180 cm, Alb
Bucătărie mare sau mică? Avantaje și dezavantaje pentru fiecare.
În ansamblu, avem de a face cu două tipuri de bucătării: cele mai, unde spațiul nu este o problemă, și altele de dimensiuni ceva mai reduse. Deși la prima vedere pare că bucătăriile mari sunt cele ideale, fiecare dintre ele are propriile avantaje și puncte slabe.
Bucătăria mare
Dacă adori să gătești și să îi vezi pe toți cei ai casei în jurul mesei, atunci sigur îți dorești o bucătărie mare, unde să ai spațiu pentru tot. Într-adevăr, ai intuit perfect cel mai mare avantaj al unei bucătării spațioase. Ai libertatea de a organiza spațiul după bunul plac în mai multe zone, cum ar fi cea de gătit bine echipată, o insulă de bucătărie drept loc de lucru suplimentar și o masă mare pentru a servi masa. Pentru că spațiul nu este o problemă, poți amplasa aici electrocasnice mari și le poți manevra cu ușurință, fără riscul unor incidente neplăcute. De asemenea, ai loc suficient pentru dulapuri și rafturi suplimentare, ceea ce te ajută să depozitezi tot ce ai nevoie și totul să fie mereu în perfectă ordine. O bucătărie mare îți permite să te ”joci” după bunul plac cu amenajarea ei, cu elementele de design, culorile și texturile.
Cu toate acestea, deși pare greu de crezut, o bucătărie mare vine și cu câteva dezavantaje. Primul dintre ele se referă la costul ridicat de amenajare și întreținere. Mobilierul, aparatele și accesoriile necesare implică de multe o investiție serioadă. De asemenea, o bucătărie mare înseamnă că vei avea nevoie de mai mult timp pentru curățenie, iar păstrarea ordinii poate deveni o provocare dacă nu există un sistem bine pus la punct.
Bucătăria mică
O bucătărie mică, deși limitată atunci când vine vorba despre spațiu, poate fi extrem de practică, însă cu o singură condiție: trebuie să fie foarte bine organizată. Unul dintre cele mai mari avantaje ale unei bucătării mici este costul mai mic de amenajare. Ai nevoie de mai puține piese de mobilier, mai puține electrocasnice și mult mai puține materiale pentru finisaje. În plus, curățenia este mai ușoară și mai rapidă, deoarece suprafețele sunt mai reduse.
În schimb, o bucătărie mică are însă unele dezavantaje care pot deveni destul de frustrante. Lipsa de spațiu este cel mai evident dintre ele, și mai mult ca sigur nu de puține ori te-ai simțit limitat/ă în mișcări atunci când găteai sau erau mai multe persoane care doreau să folosească bucătăria în același timp. De asemenea, poate fi destul de dificil să depozitezi toate ustensilele, vasele și electrocasnicele necesare, ceea ce duce la aglomerare.
În plus, o bucătărie mică îți cam limitează opțiunile de design. Nu vei putea găsi aici niciodată o insulă de bucătărie, un spațiu de relaxare sau un bar, iar alegerea mobilierului și a electrocasnicelor trebuie să fie foarte atent planificată pentru că trebuie să se potrivească perfect spațiului disponibil. Chiar dacă sună ca o glumă, nu este, și o bucătărie mică poate da senzația de sufocare, mai ales dacă nu există suficientă lumină naturală sau dacă este supraaglomerată cu obiecte.
Etajera Organizator, pentru Bucatarie, Suport pentru Pahare, Mirodenii, UnicUtil, 76 x 15 x 72 cm, Alb
Ce culori se poartă în 2025 pentru mobila de bucătărie
În acest an, specialiștii în amenajări interioare sunt de părere că designul acestor camera trebuie să se concentreze pe crearea unui spațiu unde partea de frumos să se îmbine cu cea legată de funcționalitate, iar culorile pot fi cele care pot contribui la rândul lor la această transformare. Tendințele anului 2025 se referă la culori care se inspiră mult din natură, multe pe tonuri calde și neutre, dar în același timp și pe accente vibrante care aduc energie și personalitate.
Maro, bej și gri cald
Încă de anul trecut au apărut primele semne legate de culorile care vor fi la mare căutare în 2025 în ceea ce privește mobila de bucătărie. Pariul celor mai mulți specialiști în domeniu ar fi folosirea de nuanțe neutre pământii, cum ar fi maro, bej și gri cald. Aceste culori te fac să simți acea idee de stabilitate și confort, fiind preferatele celor care doresc o atmosferă calmă și relaxantă în bucătărie. Evident, nici albul nu iese din top, dar nu este chiar atât de puternic ca în alți ani. Nuanțele de maro, în special cele cu subtonuri calde sunt alegeri foarte populare când ne referim la dulapuri, blaturi sau chiar pereți. Această culoare are avantajul că seamănă foarte mult cu cea naturală a lemnului, iar aceasta sugerează ideea de stabilitate, confort și chiar familie.
Verde. De ce nu?!
La prima vedere, pare o idee mult prea îndrăzneață pentru a fi folosită în bucătărie, dar experții în domeniu sunt de părere că nu este deloc așa. Dimpotrivă, folosirea tuturor nuanțelor de verde, de la verde salvie la verde pădure vin să aducă mai aproape ideea de prospețime și vitalitate în acest spațiu. Verdele salvie, în special, este foarte apreciat pentru că se potrivește de minune atât în bucătăriile moderne, cât și în cele tradiționale. Dulapurile vopsite în verde salvie se îmbină în mod armonios cu acele cu blaturi albe sau din piatră natural, iar efectul obținut este unul plin de eleganță și rafinament. Un plus de mister și un aer sofisticat este obținut atunci când se optează pentru verdele pădure, dar această sugestie ar fi mai degrabă pentru cei care au o bucătărie mare sau măcar una unde iluminarea este foarte bună.
Pasteluri
2025 vine și cu o altă sugestie legat de culorile folosite în bucătărie, și anume nuanțele pastelate. Ești o fire jucăușă sau romantică? Atunci cu atât mai bine, pentru că îți poți ”colora” bucătăria în funcție de starea ta.
Nuanțele de bleu, mov lavandă sau roz foarte pal sunt alegerea ideală pentru cei care doresc un spațiu luminos și aerisit. Le poți folosi atunci când vine vorba despre dulapuri, scaune sau accesorii decorative. Vei obține un spațiu care sugerează o atmosferă calmă și relaxantă, dar și puțină senzualitate și romantism.
Gri în bucătăriile minimaliste sau moderne
Ai ales stilul minimalist sau cel modern pentru a-ți amenaja bucătăria? Atunci trebuie să folosești nuanțe de gri, care pornesc de la argintiu și se încheie cu cele de antracit. Joacă-te puțin și cu texturile, iar zonele mate trebuie să se combine în mod armonios cu cele lucioase, pentru un efect sofisticat. Griul este, de asemenea, o bază excelentă pentru a adăuga acele accente de culoare care aduc mai mult dinamism spațiului, cum ar fi portocaliu, roșu sau galben.
Culori vibrante
Acestea nu trebuie să predomine, ci să fie pe post de accente în designul bucătăriilor. Nuanțele care ies mereu în evidență precum galben muștar, portocaliu ars sau roșu coral sunt tot ce ai nevoie pentru un plus de energie și personalitate acestui spațiu.
Micile detalii care fac diferența
Specialiștii în amenajări interioare vin și cu alte idei care te-ar putea inspira, cum ar fi folosirea de auriu, ori poate cuprul sau bronzul, în designul bucătăriilor. Pentru a nu fi tentat să exagerezi cu ele, poți să le introduci în designul bucătăriei tale prin acele mici detalii care fac diferența, cum ar fi mânerele dulapurilor, corpurile de iluminat sau alte detalii decorative. Vei obține un aer luxos și sofisticat, dar care nu este chiar cea mai bună alegere pentru bucătăriile clasice sau cele amenajate în stil rustic. În schimb, stilul industrial, scandinav sau cel minimalist se pretează de minune cu ele. Gândește-te la un set de dulapuri gri închis, la care se adaugă mânere din cupru… Arată fantastic, și ai parte de un contrast elegant, ce te duce cu gândul la o bucătărie precum cea din revistele de specialitate, așa cum îți doreai și tu.
Folosește combinații de culori inedite
Evident, o bucătărie monocromatică nu este greșită, dar parcă nici prea atrăgătoare nu este. De aceea suntem încurajați să folosim combinații de culori, cum ar fi să zicem acele nuanțe de verde despre care ți-am detliat ceva mai sus și accentele metalice. Dulapurile verde salvie fac una dintre cele mai de efect combinații cu mânerele din alamă și corpurile de iluminat aurii. Bucătăria ta va avea, dintr-o dată, un alt look, și nu este de mirare că devine camera preferată pentru toți cei ai casei.
Avem însă și o provocare pentru tine, tot legată de culori. Pentru a aduce mai aproape impresia că avem de a face cu un spațiu mult mai mare și puțin mai neconvențional, joacă-te cu culorile pentru a delimita zonele din bucătărie. Masa vopsită într-o culoare diferită față de restul mobilierului va deveni punctul de atracție al camerei.
Alegerea îți aparține
Acestea au fost sugestiile noastre legate de amenajarea bucătăriei. Evident, alegerea îți aparține, doar că acum îți va fi mult mai ușor să te decizi spre ce îți îndrepți atenția!