O bună parte dintre cei care locuiesc la bloc se bucură de avantajele unui balcon. Pentru români, de fapt pentru mulți dintre aceștia, acest spațiu este văzut strict ca un spațiu de depozitare, și drept urmare aici sunt îngrămădite mai multe obiecte, în speranța că la un moment dat va fi nevoie de ele, dar în același timp, celelalte camere vor fi aranjate mult mai aerisit.
De fapt, lucrurile nu stau chiar așa, și vei descoperi și tu, alături de noi, de ce am făcut această afirmație. După cum ne spun și specialiștii în amenajări interioare, balconul poate avea multiple utilizări, fiind văzut atât ca un spațiu de relaxare unde poți savura o cafea dimineața, o grădină urbană plină de plante și flori dar și un loc pentru uscarea rufelor în gospodăriile mai modeste. Pentru cei de la orașe, balconul devine un fel de oază personală, mai ales dacă nu au acces la curte sau grădină.
Cuprins
Alegerea mobilierului pentru balcon
În multe dintre gospodăriile românilor, amenajarea balconului este mereu văzută la capitolul ”și altele”. Doar în ultima perioadă acest spațiu a început să fie văzut și ca altceva în afară de spațiu de depozitare – deși nici această abordare nu este una greșită, cu condiția să știi să te ”joci” cu spațiul. Nu contează prea mult dacă locuința ta este prevăzută cu un balcon mic sau unul mai generos, trebuie să știi cum să profiți de spațiul disponibil și să îl transformi într-un mediu primitor și funcțional. Există multe piese de mobilier și accesorii care se potrivesc perfect într-un balcon, iar din rândurile de mai jos vei desprinde multe idei care se potrivesc de minune cu planurile tale.
Compartimentul de stocare al Mesei de cafea Cubic Charm deschis - vedere laterala
Mobilier compact și multifuncțional
Dimensiunile balconului nu pot fi comparate, în niciun caz, cu ale unei camera. Asta nu înseamnă că nu se pot strecura pe acolo unele piese de mobilier, de preferabil modele compacte și multifuncționale. De exemplu, o masă de cafea sigur își găsește locul, pentru că poate fi mutată ușor, pentru un aspect plăcut al balconului. Nu uita nici de scaunele pliante, taburetele sau chiar acele modele de scaune cu spațiu de depozitare integrat care îți permit o utilizare eficientă a spațiului pe care îl ai la dispoziție. Dacă vrei, poți să amplasezi strategic, în diferite colțuri, unele perne decorative, care nu doar că sunt utile, dar parcă te îmbie la relaxare, atunci când petreci mai mult timp, în serile lungi de vară, pe balcon.
Rafturi de perete
Cu siguranță îți dorești un balcon amenajat în așa fel încât să fie unul plin de personalitate, fără însă să renunți la funcționalitatea lui. Atunci, pentru a îndeplini această cerință, ai nevoie de unele accesorii speciale, cum ar fi rafturile sau etajerele de perete. Sunt o idee mai mult decât bună, deoarece în acest fel economisești destul spațiu și, în plus, poți să creezi unul sau mai multe colțuri personalizate. Pe aceste rafturi ai putea așeza plante, obiecte de decor, cărți pentru clipele de relaxare și nu numai. Modelele minimaliste sunt cele de preferat, deoarece se integrează ușor în orice stil de amenajare.
Oglinzi
Deși la prima vedere par că nu se potrivesc în balcon, specialiștii în amenajări interioare sunt de părere că oglinzile sunt un must aici. Vorbim de un element de design care parcă oferă o nouă dimensiune acestui spațiu, iar amplasarea uneia pe un perete sau chiar și într-un colț al balconului dă iluzia unui spațiu mult mai generos și amplifică lumina naturală. Oglinzile decorative sunt chiar și mai potrivite, pentru că devin un punct de atracție care conferă mai multă eleganță și un plus de rafinament.
Corpurile de iluminat
La prima vedere, pare că nu este necesar să te preocupi de acest aspect deoarece are parte de multă lumină naturală, iar pentru seri, ar fi de ajuns ceea ce se ”strecoară” din camera alăturată. Nu este deloc așa, iar în funcție de destinația pe care o dai acestui spațiu alegi și corpurile de iluminat potrivite.. Ghirlandele luminoase, aplicele, lămpile solare sau chiar și felinarele decorative sunt perfecte pentru serile liniștite petrecute pe balcon. Poți monta pe perete o lampă cu LED-uri pentru clipele când vrei să citești seara pe balcon, sau ai nevoie de mai multă lumină pentru alte activități.
Cutii de depozitare
În amenajarea balconului casei tale, nu uita niciodată de spațiul de depozitare. În acest sens poți apela la rafturi sau etajere, după cum ți-am spus ceva mai înainte, dar și la cutii de depozitare, unele compacte dar cu un aspect plăcut, care te ajută să menții ordinea pe balcon și să utilizezi bine spațiul pe care îl al la dispoziție.
Ghivece și jardiniere
De regulă, balconul este locul unde se regăsesc multe ghivece și hardiniere, care pot fi montate după bunul plac, pe balustradă sau pe perete, economisind mult spațiu pe podea. Poți profita din plin, în sensul că balconul devine oaza ta de verdeață, grădina pe care și-ai dorit-o întotdeauna, în sensul că în aceste recipiente poți cultiva plante aromatice care vor da un gust mult mai bun preparatelor tale, dar și plante decorative. Vei adora clipele petrecute aici, înconjurată de verdeață și culoare.
Dulap Organizator Baie/Bucatarie UnicUtil, 44 x 44 x 180 cm, Alb
Stiluri de amenajări interioare care pot fi folosite pentru balcon
La fel ca și în cazul altor camere, amenajarea balconului într-un stil anume nu face decât ca totul să fie într-o frumoasă armonie cu restul casei. Am grupat câteva idei, de stiluri care pot fi utilizate pentru balconul tău, și care îi vor oferi acestuia un plus de valoare, din toate punctele de vedere.
Stilul modern
Toată lumea știe prin ce se caracterizează acest stil modern: linii drepte, simplitate și funcționalitate. Un balcon amenajat în stil modern este cea mai bună opțiune pentru cei care doresc un spațiu aerisit, ordonat și care să nu dea impresia de înghesuit, de lucruri care cad peste tine, cum se spune. Dacă spațiul o permite, piesele de mobilier care se potrivesc de minune acum sunt mesele și scaunele cu design minimalist, realizate din materiale precum metalul, sticla sau plasticul de calitate. Poți opta eventual pentru masă de cafea cu blat din sticlă și cadru metalic, pentru un look elegant, dar și practic în același timp. Culorile pentru care vei opta ar trebui să fie alb, gri, negru sau și nuanțele pastelate. Spoturile LED sau lămpile solare integrate în mobilier sunt cele mai bune alegeri pentru iluminatul acestui spațiu, și nu exagera nici cu accesoriile sau obiectele de decor. Un covor simplu, câteva pernuțe și nu prea multe ghivece. Pare sau nu pe placul tău?
Stilul clasic
Un stil în care eleganța și rafinamentul sunt de mare preț. Alegerea se îndreaptă acum către piese de mobilier din lemn forjat sau lemn, dar care sunt decorate cu finețe. Scaunele, chiar și cele prevăzute cu spațiu de depozitare, ar trebui să aibă perne moi, în nuanțe neutre. Și, pentru că tot am ajuns la paleta de culori, atunci trebuie să spunem că aici se potrivesc de minune cele deschise, cum ar fi bej, crem, alb cu accente aurii sau argintii. Accesoriile sunt cele care fac diferența, iar aici poți opta pentru felinarele decorative, oglinzile decorative, statuetele mici și plante în ghivece ceramice. Și încă un amănunt: nu apela la stilul clasic dacă ai un balcon mic, pentru că riști să obții un efect invers celui dorit de tine.
Stilul vintage
Iubești tot ce ține de farmecul obiectelor cu patină și al designului retro? Atunci această pasiune a ta ar trebui să se reflecte și în modul în care ai ales să îți amenajezi balconul. Cu siguranță nimeni nu va putea spune că este un loc anost, pentru că mobilierul este folosit aici este unul restaurat sau inspirat de piese vechi, iar culorile predominante: roz pal, verde mentă, albastru deschis, în combinație cu alb sau crem însuflețesc dintr-o dată totul. Textilele joacă un rol principal în stilul vintage, așa că poți să profiți de asta pentru a strecura pe acolo și o pătură croșetată, perne cu imprimeuri florale și un covor cu modele delicate pentru podea. Pe pereți nu vor lipsi – dar fără a exagera, acele acceorii unice, cum ar fi ceasurile vintage sau oglinzile cu rame retro. Pentru plante, optează pentru ghivece sau jardiniere din ceramică sau metal.
Stilul rustic
În ultima vreme, tot mai multă lume își îndreaptă atenția către stilul rustic, pe care încearcă să îl pună în valoare, evident cu o aplecare și spre îmbinarea lui cu cel modern. Trebuie să recunoaștem că un balcon amenajat în stil rustic este unul care iese din anonimat. Nu ai nevoie de cine știe ce piese de mobilier, ci te descurci foarte bine cu o bancă de lemn, o masă mică din trunchi de copac sau scaune din răchită. Nu au voie însă să lipsească păturile din lână, pernele din bumbac sau covorașele țesute manual sunt sunt cele oltenești, completează armonis decorul. De această dată, culorile predominante sunt cele care te duc cu gândul la frumusețea naturii: maro, verde, bej și alb. Dacă spațiul nu este o problemă, mai poți ”arunca” prin zonă și unele obiecte de decor, cum ar fi ghivecele, felinare rustice sau chiar coșuri de răchită. Stilul rustic este unul preferat de cei care iubesc tradițiile sau vor pur și simplu să își creeze un spațiu unde relaxarea este la ea acasă.
Stilul minimalist
Balconul de mici dimensiuni nu are altă opțiune de decorare decât cea în stil minimalist, pentru că aici se pune accent pe simplitate, funcționalitate și lipsa elementelor decorative excesive. Nici piesele de mobilier nu sunt unele din abundență aici, cel mult o masă mică, două scaune pliante sau un fotoliu simplu sunt mai mult decât suficiente. Finisajele curate și o paletă de culori cu multe nuanțe de alb, gri, negru, și cel mult unul – două obiecte într-un pastel slab sunt tot ce ai nevoie. Un spațiu ordonat, care sugerează din plin liniște și echilibru este balconul aranjat în acest stil.
Stilul mediteranean
Ai vizitat Italia și ți-a rămas în suflet? De aceea vrei să transformi balconul tău într-o mică Italie, sau măcar să aduci puțin din farmecul Mediteranei la tine acasă? Atunci hai să vedem cum ar trebui să procedezi. Optează pentru piese de mobilier din ratan sau lemn, mese rotunde și scaune cu model decorativ. Alb, albastru, turcoaz, ocru și nuanțe care amintesc de nisip sunt cele care predomincă, iar petele de culoare ar trebui să provină de la plantele cultivate în ghivece sau jardiniere. Mușcatele sau alte flori mici, dar viu colorate întregesc armosfera, iar serile lungi de vară petrecute în atmosfera relaxantă a balconului tău nu pot fi comparate cu nimic altceva.
Etajera Organizator, Bucatarie sau Baie, Suport Pahare, Mirodenii, Produse Machiaj
Schimbarea la față a balconului
Există multe destinații care pot fi date acestui spațiu, și totul ține de propriile preferințe. Totuși, nu puteam să trecem pe lângă acest aspect fără a-ți oferi unele recomandări în acest sens, pe care le-am primit de la specialiștii în amenajări interioare.
Spațiu de depozitare
Nu aveam cum să nu începem cu el, deoarece mulți dintre noi privesc balconul din această perspectivă. În special când locuința pe care o ai nu excelează la capitolul spațiu, chiar ai nevoie de așa ceva. De aceea, transformarea balconului într-o cămară sau dressing presupune dotarea acestuia cu multe rafturi, etajere dulapuri și cutii organizatoare pentru a păstra tot ce ai nevoie, în ordine, fără să mai aglomerezi și mai mult un spațiu și așa prea mic. Eventual, un dulap organizator încăpător, cu rafturi rezistente, te poate ajuta să ”maschezi” puțin din mulțimea de obiecte pe care le ții în balcon. Cutiile de depozitare etichetate te fac să fii mai ordonat și eficient.
Birou
Ești nevoit să lucrezi de acasă, și pentru că nu ai găsit niciun spațiu care să se preteze pentru această activitate într-una din camerele casei, o idee bună ar fi amenajarea acestuia în balcon. Nici nu ai nevoie de prea multe, ci o masă compactă, un scaun ergonomic sau măcar modele care se pliază pentru a le strânge atunci când nu ai nevoie de ele. Pe pereți, rafturile sau etajerele îți permit să ai acces facil la documentele necesare, fără a mai aglomera spațiul, și nu uita nici de faptul că aici trebuie să acorzi importanța cuvenită corpurilor de iluminat, pentru momentele când lumina naturală nu mai este de ajuns. Câteva decorațiuni minimaliste cum ar fi o ramă foto cu cei dragi și un ghiveci cu o plantă vor transforma la față balconul birou cum îți place să îl numești.
Bucătărie
Nu îți spunem nimic nou, nu? În acest fel câștigi o cameră, mai ales dacă sunteți destul de mulți, iar locuința nu este suficient de mare pentru voi. Ar fi nevoie de un blat de lucru, o chiuvetă compactă, rafturi și etajere, organizatoare și eventual un dulap. Să nu uităm de mini-aparatele electrocasnice, cum ar fi un cuptor cu microunde, un aragaz portabil. Profită de spațiul vertical pentru a monta aici rafturi sau suporturi pentru vase, ustensile și condimente. Plantele aromatice sunt utile nu doar pentru că le vei folosi în bucătărie, dar vor împrospăta atmosfera și vor da mai multă personalitate balconului.
Loc de joacă
Înainte de a pune în practică această idee, analizează spațiul și vezi dacă totul este sigur pentru cei mici, în sensul că balustrada este solidă și că nu există colțuri ascuțite sau obiecte periculoase pentru cei mci. Optează pentru un covor moale sau apelează la un puzzle de covorașe din spumă pentru a-i face celui mic o suprafață confortabilă pentru a se juca.
Fiind vorba de un spațiu destinat juniorului familiei, o masă mică și scaune pentru sunt necesare, pentru clipele de liniște date de momentele de desen, jocuri sau lectură. Optează pentru cutii de depozitare în care se vor regăsi jucării, cărți și rechizite și de această dată, renunță la decorațiuni, sau înlocuiește-le cu creațiile artistice ale celui mic, amplasate pe niște etajere, sau lipite pe pereții balconului.
Evident, tot în balcon mai poți să îți amenajezi un spațiu de relaxare destinat lecturii sau lucrului de mână. De fapt, sunt multe idei pe care le poți folosi în acest caz, iar tu ești cel mai în măsură să decizi ce ți se potrivește cel mai bine. Noi doar am vrut să îți oferim un punct de plecare, și suntem siguri că multe dintre sugestiile noastre se regăsesc și printre cele imaginate de tine!